Ministrul elen al energiei, Panos Skourletis a oferit luni cel mai puternic indiciu ca guvernul va cere un vot de incredere parlamentului in conditiile rebeliunii din Syriza, declansata de noul acord de salvare convenit de Grecia cu partenerii europeni, informeaza Reuters.

Alexis TsiprasFoto: Agerpres/Xinhua

Executivul lui Alexis Tsipras a anuntat ca prioritatea in acest moment este sa-si asigure finantare din partea creditorilor international astfel incat Atena sa poata plati joi rata de 3,2 mld. euro pe care o datoreaza Bancii Centrale Europene.

Totusi, intrebat la televiziunea greaca Saki depre posibilitatea unui vot de incredere dupa rezolvarea acestei probleme, Skourletis a declarat: “Cred ca o asemenea mutare se impune de la sine dupa fisura adanca aparuta in grupul parlamentar al Syriza”.

El a facut aluzie si la posibilitatea unor alegeri anticipate, daca Tsipras pierde increderea Parlamentului. “Trebuie pusa si problema raspunderii democratice”, a adaugat ministrul.

Vineri, aproape o treime dintre deputatii Syriza s-au abtinut sau au votat impotriva acordului de salvare, care a trecut totusi de parlament.