Doua persoane si-au pierdut viata si una a fost ranita luni dupa ce au fost atacate cu un cutit intr-un magazin IKEA din orasul suedez Vesteras, aflat la vest de capitala Stockholm, anunta politia suedeza, citata de Reuters.

Politia a precizat ca au primit un apel in care au fost anuntati ca mai multe persoane au fost ranite la IKEA, in jurul orei 13:00 (11:00 GMT / 14:00 ora Romaniei).

"Am gasit un barbat si o femeie care suferisera rani de cutit si care au decedat ulterior din cauza ranilor", a aratat politia Vastmanland intr-un comunicat de presa.

O alta persoana a suferit rani grave.

Politia a anuntat ca a retinut un barbat suspectat de crima.