Multa furia si neincredere joi intre chinezii care au avut rude in aparatul MH370 disparut misterios acum 16 luni, dupa anuntul premierului malaezian ca fragmentul aparatului Boeing 777 gasit saptamana trecuta pe o plaja de pe insula franceza Reunion apartine intr-adevar aparatului Malaysia Airlines. Cei mai multi dintre pasagerii aflati la bordul aparatului disparut la scurt timp dupa decolarea de la Kuala Lumpur spre Beijing cu 239 de persoane la bord, erau chinezi.

Zeci de rude ale victimelor, oameni vizibil emotionati, s-au adunat joi in afara birourilor companiei aeriene din Malaezia la Beijing.

"Nu cred aceste ultime informatii despre avion, ei ne mint inca de la inceput", a spus Zhang Yongli, a carui fiica a fost la bord. "Stiu ca fiica mea este undeva, dar ei nu vor sa ne spuna adevarul", a spus barbatul.

Bao Lanfang, al carei fiu era de asemenea in avion, acuza si ea autoritatile de minciuna. "Toata lumea ne minte", a spus femeia, inainte de a cadea la pamant, plangand.

"As face orice sa-l vad din nou", a spus o bunica de 63 de ani. "Sa imi spuneti doar ce trebuie sa fac si voi face".

Cautarea zborului MH370 a fost zadarnica pana saptamana trecuta cand un flaps de pe aripile avionului pe care pilotii il actioneaza la decolare sau la aterizare a fost gasit pe insula Reunion. Prim-ministrul malaezian Najib Razak a anuntat miercuri seara ca aceasta apartinea aparatului.

Mai prudenta, justitia franceza a preferat sa vorbeasca despre "dovezi foarte puternice". De la disparitia avionului, multe familii chineze au tot sustinut ca rudele lor sunt in viata, retinute undeva, in pofida elementelor anchetei care sugereaza un accident.