Statele Unite i-au ajutat in mod indirect pe militantii Boko Haram, prin refuzul de a inarma fortele de securitate nigeriene pentru a lupra extremistii islamici, a declarat presedintele Nigeriei Muhammadu Buhari, conform New York Times.

La doua zile de la intalnirea cu presedintele Barak Obama la Casa Alba, Muhammadu Buhari a declarat miercuri ca fortele de securitate ale tarii au fost "impotente" in lupta lor impotriva Boko Haram, dand vina pe politica americana de a refuza ajutorarea fortelor de securitate ale statelor acuzate de abuzuri umanitare.

Aplicarea legii "i-a favorizat pe teroristii Boko Haram", a mai declarat presedintele Buhari intr-o conferinta data la Institutul de Pace din Statele Unite. Acesta a mai adaugat ca acuzele de incalcare a drepturilor omului nu au fost demonstrate, iar restrictiile impuse ajutorului militar "au interzis accesul la arme strategice pentru a finaliza razboiul impotriva insurgentilor".

Presedintele Buhari, facand apel catre Barak Obama si Congresul SUA, cere gasirea unei cai pentru a ocoli legea ce restrictioneaza vanzarea unor anumite tipuri de arme. Referindu-se la activitatile grupului Boko Haram, acesta a mai declarat ca "stie ca poporul american nu poate sustine niciun grup implicat in asemenea crime."

Refuzul administratiei americane de a vinde Nigeriei arme avansate, inclusiv elicoptere de razboi, a afectat relatiile Washingtonului cu fostul presedinte nigerian, Goodluck Jonathan. Un raport al Amnesty International acuza luna trecuta fortele nigeriene de tratamente inumane, tortura, executii in masa, infometarea si folosirea substantelor chimice periculoase pe detinutii capturati in urma conflictelor cu militantii Boko Haram. Raportul mai comunica faptul ca, in campania impotriva Boko Haram, fortele guvernamentale au omorat mai mult de 8000 de oameni - mai multi decat au omorat militantii.