Justitia italiana a sechestrat miercuri bunuri in valoare de circa 2 miliarde de euro care apartineau unu grup mafiot calabrez ce opera in sectorul jocurilor si pariurilor, scrie AFP. Gruparea controla si firme din Romania.

Printre bunurile sechestrate se numara circa 1.500 sali de pariuri si circa 60 de societati comerciale, dintre care 11 operau in strainatate.

Parchetul din Reggio Calabria (sud) a emis 28 de mandate de arestare si a luat masuri, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar, fata de alte 23 de persoane.

Aceste persoane, apartinand Ndrangheta, mafia calabreza, "au exercitat de maniera abuziva, cu ajutorul unor societati inregistrate in Malta, activitatea in domeniul jocurilor si pariurilor pe intreg teritoriul national, recicland astfel importante sume de bani de origine ilegala", a precizat parchetul.

Gruparea criminala, "care controleaza societati in Austria, Spania si Romania, cu un sediu stabilit in Malta, a operat in trecut cu licente din Antilele olandeze, Panama si Romania", potrivit sursei citate.

Dintre cele 11 societati straine, sase sunt malteze, doua romanesti, doua spaniole si una austriaca.

In urma cu doua saptamani, autoritatile italiene au pus sechestru pe bunuri cu o valoare de 1,6 miliarde de euro care apartineau unei familii siciliene.