Zona euro va analiza o restructurare limitata a datoriilor Greciei, daca Atena vor respecta termenii celui de-al treilea program de sustinere financiara, a declarat cancelarul german Angela Merkel, care a insistat ca apartenenta statului elen la euro exclude taierea directa a acestora.

Angela MerkelFoto: Agerpres

Liderii zonei euro vor lua in considerare prelungirea maturitatilor si reducerea dobanzilor obligatiunilor elene numai dupa o prima evaluare a respectarii de catre Grecia a angajamentelor pentru mai multa austeritate si reformare a pietei muncii, "nu acum ci atunci", a spus liderul german, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.

"Dorinta Greciei de a ramane in zona euro exlude un haircut clasic, respectiv stergerea a 30%-40% din datorii, intrucat incalca legislatia europeana", a afirmat Merkel intr-un interviu acordat duminica la televiziunea germana ARD.

Ea a adaugat ca ceea ce conteaza este rezultatul acestor negocieri care au durat atat de mult timp.

"Imaginati-va doar ca cu orice alta tara care are datorii mai mari ca ale Greciei, am intra intr-o situatie fara speranta", a spus Merkel.

Relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor a fost o optiune in negocierile Greciei cu liderii zonei euro inca din 2012.

Merkel a aparat si pozitia ministrului de Finante Wolfgang Schauble, care a propus in timpul negocierilor suspendarea din zona euro a Greciei pentru o perioada de cinci ani.

"Propunerea a avut rolul sa evite o situatie catastrofala", a explicat cancelarul.

Merkel a minimizat pe de alta parte dezacordurile existente intre ea si Schauble, confirmate de ministrul de Finante cu o zi in urma.

Schauble a spus ca va demisiona daca va ajunge la concluzia sa nu mai are un cuvant de spus in Guvern, dar Merkel a spus ca nu a primit o astfel de solicitare si ca nu intentioneaza sa continue aceasta discutie, pentru ca "sunt lucruri de facut".

Bancile din Grecia s-au redeschis luni dimineata, la trei saptamani dupa ce au fost inchise pe fondul crizei financiare din tara, insa limita la retragerile de numerar va fi mentinuta la 420 de euro pe saptamana.

Incepand de luni, grecii pot retrage de la bancomate 420 de euro pe saptamana, dar nu vor mai fi nevoiti sa stea la cozi in fiecare zi pentru a scoate cate 60 de euro odata.

Intre timp, Guvernul grec trebuie sa achite luni 4,2 miliarde de euro Bancii Centrale Europene (BCE). Aceasta plata este posibila dupa ce Uniunea Europeana a acordat vineri Greciei un imprumut pe termen scurt de 7,16 miliarde de euro.

Aceasta suma va face de asemenea posibila plata unei datorii catre Fondul Monetar International (FMI), care era scadenta din iunie.

In acelasi timp, grecii trebuie sa se obisnuiasca cu noile masuri fiscale care sporesc austeritatea. Taxa pe valoarea adaugata (TVA) va creste la 23% pentru o serie de bunuri, dar va scadea la anumite produse, precum medicamentele, cartile si ziarele.