Presedintele rus Vladimir Putin a ordonat crearea unei noi forte armate de rezerva, ca parte a demersurilor pentru imbunatatirea pregatirii si disponibilitatii militare, in contextul tensiunilor cu tarile occidentale din cauza conflictului din Ucraina, informeaza Reuters.

Noua forta de rezerva a fost discutata timp de mai multi ani si a fost prima data ceruta de Putin in 2012, la scurt timp dupa realegerea sa in functia de presedinte. Ultimul decret in acest sens a fost publicat vineri seara.

Aceasta va fi distincta de fortele militare de rezerva existente in prezent in Rusia, intrucat personalul part-time va fi platit cu norma intreaga si se va antrena in mod regulat.

Rusia are deja cateva milioane de militari rezervisti, dar acestia fac putina instructie, deoarece exista restrictii cu privire la cat de des pot fi mobilizati.

Oficiali din cadrul Ministerului rus al Apararii au declarat anterior ca noua forta de rezerva este prevazuta sa aiba pentru inceput circa 5.000 de oameni, un numar mic intr-o tara cu aproximativ 750.000 de soldati de prima linie.

Crearea noii forte de rezerva a fost amanata din lipsa de fonduri, a relatat presa rusa. Decretul lui Putin ordona Guvernului sa gaseasca finantare pentru noua forta din bugetul existent al Ministerului Apararii.