Cancelarul german Angela Merkel a parut stanjenita miercuri seara in timpul unei dezbateri televizate, unde s-a vazut confruntata cu o tanara palestiniana ce a izbucnit in lacrimi pentru ca i s-a respins cererea de azil si trebuie sa paraseasca Germania, relateaza Agerpres.

Merkel, pusa in dificultate in fata unei refugiate in lacrimiFoto: Captura YouTube

Dezbaterea a fost organizata in orasul Rostock de televiziunea publica regionala, in cadrul unei campanii guvernamentale de "dialog cu cetatenii", iar scena a provocat numeroase reactii pe retelele de socializare.

Adresandu-se cancelarului, adolescenta palestiniana, al carei prenume este Reem, explica intr-o germana fara accent ca trece printr-un moment greu dupa ce familia ei se afla acum in situatia de a se intoarce in Liban, tara pe care a parasit-o cu patru ani in urma. "Si eu am proiecte, vreau sa studiez, este cu adevarat o dorinta, un obiectiv pe care vreau sa-l ating. Si chiar este neplacut sa vad cum altii isi pot savura existenta, iar eu nu ma pot bucura de acest lucru alaturi de ei", spune tanara, cu o voce timida.

"Inteleg", i-a raspuns Angela Merkel. "Politica este uneori dura (...) Tu te afli acum in fata mea si esti o persoana extrem de simpatica, dar si tu stii ca in taberele de refugiati din Liban sunt mii si mii" de oameni, a adaugat sefa guvernului german. "Iar daca noi spunem acum: puteti sa veniti cu totii (...), nu vom reusi sa facem fata, suntem in fata unei dileme", a argumentat mai departe cancelarul, care a continuat sa vorbeasca timp de cateva secunde si s-a oprit cand a vazut ca fata a inceput sa planga.

"Hai ca te-ai descurcat bine", i-a spus atunci Angela Merkel, lasand impresia ca a crezut ca tanara fata timida s-a emotionat pentru ca a intervenit in dezbatere. Atunci a reactionat si moderatorul, care i-a spus sefei executivului: "Cred mai degraba ca acest lucru se intampla din cauza situatiei foarte grea".

"Stiu (...) si de aceea voiam si eu sa o consolez", a replicat Angela Merkel in timp ce se apropia de tanara fata pentru a o mangaia pe umar, dar fara sa lase microfonul din mana.

Dupa aceasta scena, hashtag-ul #Merkelstreichelt ("Mangaierea lui Merkel") a dominat joi postarile in limba germana pe Twitter. O parte a mass-media si unii internauti considera ca respectiva secventa este o dovada a insensibilitatii cancelarului german, in timp ce altii cred ca orice alta personalitate politica ar fi fost pusa in dificultate intr-o situatie similara si ca Angela Merkel a dat totusi dovada de umanitate, pentru ca nu a mintit auditoriul.