Cozi interminabile in fata statiilor de autobuz, piste pentru biciclisti supraincarcate, trotuare pline de oameni: milioane de londonezi incearca sa faca fata primei greve, din 2002, a angajatilor de la metroul londonez, nemultumiti de introducerea unui serviciu de noapte, scrie AFP.
Greva, care a inceput miercuri, la ora 18,30 (17,30 GMT), ar urma sa se incheie joi seara. "Nu va circula niciun metrou joi", a precizat Transport for London (TfL), regia transporturilor in comun din capitala britanica.
In incercarea de a gestiona haosul, TfL a mobilizat 200 de autobuze suplimentare si a invitat londonezii sa mearga cu bicicleta, informand totodata pe retelele sociale, in timp real, despre starea traficului.
Greva a fost declansata de sindicalistii de la RMT, Unite, TSSA si Aslef, care cer mariri de salarii din cauza introducerii, de la jumatatea lunii septembrie, a unui nou serviciu de noapte in weekend.