Senatul american urmeaza sa voteze marti proiectul legii privind restabilirea temporara a colectarii de date telefonice in SUA de catre NSA, intrerupta luni, a anuntat liderul majoritatii republicane, Mitch McConnell, potrivit AFP, citata de Agerpres.

Agentia de Securitate Nationala si-a suspendat total colectarea acestor metadate (ora, durata, numarul apelat) cu incepere de luni, ora 00.01 (04.01 GMT), din cauza expirarii unei prevederi ce decurge din articolul 215 al Patriot Act, temeiul juridic pentru aceasta colectare.

Proiectul de lege dezbatut in Senat restabileste acest temei juridic pentru o perioada de sase luni.

Responsabilitatea stocarii datelor este ulterior transferata companiilor de telecomunicatii, pentru a linisti temerile cu privire la supravegherea americanilor de catre guvern.

Proiectul de lege (USA Freedom Act) intareste, de asemenea, controlul judiciar asupra exploatarii datelor de serviciile de informatii.

"Trebuie sa actionam rapid pentru a remedia" absenta actuala a colectarii de date, a atras atentia Mitch McConnell anuntand votul.

Textul este sprijinit de Casa Alba si de marile companii de internet si informatice din SUA, a caror imagine a avut de suferit din cauza presupusei lor cooperari cu NSA.

O parte a ONG-urilor care apara viata privata si lupta impotriva supravegherii electronice au salutat, de asemenea, initiativa legislativa.

Un vot pozitiv al Senatului, marti, nu inseamna reluarea automata a colectarii de catre NSA.

Daca Senatul adopta amendamente, Camera Reprezentantilor va trebui din nou sa dezbata proiectul, cu riscul unei noi escaladari a tensiunilor politice.