Liderul populist ungar Viktor Orban, chemat in mod regulat la ordine de catre Bruxelles pentru luarile sale de pozitie mai putin ortodoxe, a dat asigurari vineri ca exclude o iesire a tarii sale din Uniunea Europeana, revendicandu-si totodata dreptul de "a o ameliora", relateaza AFP.

Viktor OrbanFoto: Agerpres / Tanjug

"Sunt gata sa critic UE pe toate subiectelor (...), insa ma opun ferm si cred ca trebuie sa combatem pe oricine doreste sa duca tara spre o iesire din UE", a declarat Orban in timpul unui discurs la Budapesta.

"Pentru noi, ungurii, este vorba de casa noastra. Este in interesul nostru sa o amelioram, dar nu sa o parasim", a subliniat liderul ungar, in discursul sustinut cu ocazia implinirii a cinci ani de la venirea sa la putere.

Admirator declarat al presedintelui rus Vladimir Putin, premierul ungar a mai dat asigurari vineri ca este pe deplin atasat apartenentei tarii sale la NATO, revendicand totodata dreptul de a cultiva "legaturi economice stranse cu Rusia moderna".