Primaria Parisului va inlatura incepand de luni aproape un milion de "lacate ale iubirii" prinse pe celebrul Pont des Arts, dupa accidentul de anul trecut, scrie AFP.

Pont des Arts, care ofera una dintre cele mai frumoase privelisti asupra capitalei franceze, este cunoscut in intreaga lume pentru aceste "lacate ale iubirii" pe care persoanele care se iubesc le prind de parapet, inainte de arunca cheia in fluviu.

Dar, anul trecut, o parte a grilajului pasarelei s-a prabusit, fara a face victime, sub greutatea fierului.

"Degradarea patrimoniului, risc pentru securitatea vizitatorilor": primaria Parisului a decis sa inlature definitiv lacatele, incepand de luni.

"Vom inlatura aproape un milion de lacate, deci 45 de tone", a explicat Bruno Julliard, prim adjunct al primariei Parisului.

Intr-o prima etapa, primaria va inlocui grilajele si panourile de lemn cu "opere ale mai multor artisti" inainte de a instala, in toamna, "panouri de sticla", a precizat el.