Ramasitele a 470 de persoane au fost exhumate din gropile comune descoperite in jurul orasului irakian Tikrit, zona in care grupul islamist Statul Islamic ar fi masacrat mai multe persoane in 2014, a anuntat joi ministrul Sanatatii de la Bagdad, citat de AFP.

TikritFoto: Google Maps

"Am exhumat corpurile a 470 de martiri de la Speicher", a declarat Adila Hammoud in timpul unei conferinte de presa.

Pana la 1.700 de combatanti, in mare parte membri ai militiilor siite, au fost gasiti morti in "masacrul de la Speicher", aceasta baza militara situata la marginea nordica a Tikritului de unde au fost rapiti si apoi executati de catre recruti in mare parte siiti in primele zile ale ofensivei jihadiste sunnite a Statului Islamic in nordul Irakului, in iunie 2014.

Autoritatile irakiene au inceput sa caute gropi comune in jurul orasului, dupa recucerirea Tikritului in 31 martie.

"Aceste cadavre au fost exhumate in 4 situri. Unul dintre ele era mai important decat celelalte, in el fiind 400 de cadavre", a aratat Ziad Ali Abbas, medicul sef al principalei morgi din Bagdad.

Examinarea ramasitelor s-a facut cu ajutorul unor experti straini, inclusiv de la Crucea Rosie Internationala.

Autoritatile au precizat ca prima lista cu nume ale victimelor va fi comunicata saptamana viitoare. Aceste din urma au fost identificate datorita unor documente sau telefoane mobile gasite la fata locului, sau dupa analiza ADN.

Sute de familii, ale caror fii, tati sau frati lipsesc de un an, asteapta sa afle ce s-a intamplat cu ei.

Imaginile de propaganda difuzate de Statul Islamic dupa masacru au declansat proteste si au alimentat spiritul de razbunare in randul fortelor guvernamentale, in special in randul militiilor siite care au contribuit in mare masura la recucerirea Tikritului.