Un mafiot italian condamnat la inchisoare pe viata in tara sa si fugar din 1986 a fost prins marti in Brazilia, au anuntat autoritatile braziliene, fara a da un nume, informeaza AFP. Acestea asteapta acum o solicitare de extradare din partea Romei.

"Sentinta italianului a fost pronuntata de justitia italiana in 1991, dupa ce a fost condamnat pentru port ilegal de arma de foc, impotrivire la arest, extorcare si peste 20 de crime", a indicat politia federala care l-a prins pe mafiot in timpul unei operatiuni comune cu Interpol.

In comunicat se precizeaza ca infractiunile au fost comise intre 1980 si 1983. Justitia italiana il descrie ca "un cap al mafiei" care "recurge la arme de foc, intimidare si amenintari".

Mafiotul italian a trait in Brazilia sub o identitate falsa, avand chiar si carte de alegator. Locuia in Recife, capitala statului Pernambouc (nord-est), unde se prezenta drept antreprenor.

Cu arestarea sa, autorizata de Curtea Suprema din Brazilia, "autoritatile italiene incep procedura pentru extradarea sa in Italia", a mai aratat politia federala.