Gruparea jihadista salafista din Sahel Al-Mourabitoune afirma intr-o inregistrare audio difuzata de agentia mauritana Al-Akhbar ca-l detine pe romanul rapit in Burkina Faso in aprilie si "indeamna Guvernul roman sa acorde atentie serioasa negocierilor pe tema eliberarii ostaticului", relateaza Voice Of America, citata de Mediafax. Iulian Ghergut lucra pentru o firma de paza la o exploatare miniera administrata de miliardarul de origine romana Frank Timis.

Adnan Abou Walid SahraouiFoto: lemag.ma

LIVE TEXT:

14.24Administratia Prezidentiala a precizat, marti, ca presedintele Klaus Iohannis este informat constant in legatura cu evolutia situatiei romanului rapit in Burkina Faso si ca institutia are reprezentant in celula de criza de la Ministerul de Externe, informeaza Mediafax.

13.53MAE a precizat, la solicitarea HotNews, ca metodologia de comunicare si actiune pentru institutiile si autoritatile cu responsabilitati in gestionarea situatiilor de atacuri teroriste in care sunt implicati cetateni romani aflati in afara teritoriului Romaniei, aprobata de CSAT in aprilie 2013, este clasificata.

12.48Ministerul de Externe anunta ca procedurile de verificare a autenticitatii mesajului audio difuzat in presa "pot sa dureze, nefiind asteptat un rezultat imediat". Celula de criza continua sa colaboreze strans, in demersurile pe care le intreprinde, cu partenerii internationali ai Romaniei.

12.18Traian Basescu a spus ca reactia autoritatilor este slaba. "Este imposibil ca Romania sa nu aiba resursele necesare pentru a afla macar zona cu aproximatie unde se afla romanul rapit. Se intampla ca la o luna, o luna si ceva, sa aflam unde se afla romanul nostru. Cred ca in aproape toata Afirca Romania poate obtine informatii, dar este o slaba intelegere a ce inseamna acte de terorism" a spus fostul presedinte la postul B1 TV.

11.48: Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anuntat, marti, ca a discutat cu secretarul general Interpol, Jurgen Stock, despre cazul romanului rapit in Burkina Faso, pentru a obtine un schimb de informatii, avand in vedere faptul ca Interpol are o lunga experienta in problematici de tip terorist.

11.27: Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, se va intoarce de urgenta in Romania pentru celula de criza

11.09: George Maior: Nu sintem scutiti de pericolul terorist, eu am spus deseori. Romania e tinta pentru organizatii teroriste

11.05: Victor Ponta: Este informat si presedintele si eu de catre catre ministrul de externe si imediat ce avem informatii ce pot fi date publicitatii va vom informa.

10.00: Ministerul Afacerilor Externe afirma, marti dimineata, ca celula de criza de la Bucuresti "analizeaza stirea de presa cu privire la mesajul audio privind-ul pe cetateanul roman". "Autoritatile romane competente, reprezentate in Celula de criza interinstitutionala convocata de MAE dupa rapire verifica in regim de urgenta veridicitatea informatiilor prezentate in stirea de presa, inclusiv a mesajului audio", informeaza un comunciat MAE.

Context:

Iulian Ghergut

Iulian Ghergut

Foto: Ziarul de Roman

Mesajul audio este prezentat in numele lui Adnan Abou Walid Sahraoui, care se prezinta drept liderul gruparii, rivalul algerianului Mokhtar Belmokhtar.

Afirmand ca vorbeste in numele lui "Adnan Abou Walid Sahraoui, emirul Al-Mourabitoune", autorul acestei inregistrari audio in araba "indeamna Guvernul roman sa acorde o atentie serioasa negocierilor pe tema eliberarii ostaticului detinut de catre grupare".

"Guvernul roman va purta intreaga responsabilitate a sortii ostaticului, daca intarzie sa profite de ocazia care ii este data sa-si elibereze cetateanul", adauga el, referindu-se aparent la lipsa negocierilor cu Bucurestiul.

Romanul, ofiter de securitate intr-o mina de mangan din Tambao, in nordul Burkina Faso, in apropiere de frontiera cu Nigerul si Mali, a fost rapit pe 4 aprilie de catre persoane inarmate care purtau turbane, o rapire care nu a facut anterior obiectul niciunei revendicari considerate credibile.

inregistrarea audio aici

Inregistrarea difuzata de Al-Akhbar, care transmite frecvent revendicari jihadiste, se incheie cu o reiterare a juramantului de credinta fata de reteaua terorista Statul Islamic (SI), prestat saptamana trecuta in numele gruparii salafiste Al-Mourabitoune de catre Adnan Abou Walid Sahraoui si dezmintit imediat intr-un comunicat atribuit lui Mokhtar Belmokhtar.

"Gruparea dezminte apartenenta la Al-Qaida in Magrebul Islamic (AQMI) si orice legatura organizationala cu fratii din aceasta grupare, de la infiintarea sa si pana in prezent", da el asigurari. Aceasta revendicare apare, deci, ca un nou episod in lupta pentru influenta in interiorul Al-Mourabitoune.

Gruparea a fost infiintata in 2013 prin fuziunea intre gruparea lui Mokhtar Belmokhtar si Miscarea pentru Unicitate si Jijad in Africa de Vest (MUJAO), una dintre formatiunile jihadiste din nordul Mali vizate de Operatiunea franceza Serval, lansata in 2013.

In comunicatul care-i este atribuit, Mokhtar Belmokhtar considera actul jurarii credintei catre SI si "califului musulmanilor Abu Bakr al-Baghdadi" nul si neavenit si reafirma credinta gruparii Al-Mourabitoune in liderul Al-Qaida Ayman al-Zawahiri.

Specialisti in aceste probleme din cadrul agentiei mauritane au interpretat aceste declaratii contradictorii ca semnul ascensiunii lui Adnan Abou Walid Sahraoui in ierarhia gruparii si disensiunile care ar putea conduce la scindarea acesteia.

Un expert mauritan in jihadismul din Sahel, Isselmou Ould Salihi, vede in declaratia atribuita lui Adnan Abou Walid Sahraoui o "crestere a puterii" acestui rival al lui Belmokhtar.

Adnan Abou Walid Sahraoui s-a pronuntat in mai multe randuri in numele Mujao, dar si al Al-Mourabitoune, pentru a revendica rapiri, atacuri sau atentate sinucigase in nordul Mali.