Agentia germana de informatii externe BND a oferit Statelor Unite detalii despre locul unde s-ar afla Osama ben Laden, inainte ca acesta sa fie ucis in mai 2011 de fortele speciale americane in Pakistan, relateaza Bild am Sonntag, citat de Deutsche Welle si preluat de Mediafax.

Osama bin LadenFoto: Captura ABC

BND a informat CIA ca bin Laden se ascunde in Pakistan cu acordul serviciilor de securitate pakistaneze, informatie pe care a primit-o de la un informator din cadrul serviciilor pakistaneze ISI.

Aceasta informatie a confirmat suspiciunile CIA. Cotidianul a anuntat ca BND a oferit ajutor inaintea operatiunii in care a fost ucis ben Laden, folosindu-se de baza sa din orasul bavarez Bad Aibling pentru a monitoriza traficul de date telefonice si de Internet din nordul Pakistanului.

Informatia intervine pe fondul ingrijorarii tot mai mari in Germania cu privire la amploarea cooperarii BND cu Statele Unite si in special cu Agentia pentru Securitate Nationala (NSA).

Saptamana trecuta, au aparut informatii potrivit carora BND a ajutat NSA sa spioneze tinte europene, inclusiv grupul Airbus, presedintia franceza si Comisia Europeana.

Opozitia germana a atacat Guvernul cancelarului Angela Merkel in legatura cu aceste informatii, acuzandu-l ca nu a facut nimic pentru a opri presupusele actiuni ale BND.

In urma acestor acuzatii, BND ar fi inceput sa isi restranga cooperarea cu NSA.