Gruparea terorista Statul Islamic (SI) a ocupat, vineri, sediul guvernamental din Ramadi si pare pe cale sa preia controlul asupra capitalei provinciei Al-Anbar (vest), cucerire ce ar constitui cea mai importanta victorie a sa din acest in an in Irak, relateaza AFP.

Daca Statul Islamic reuseste sa cucereasca in totalitate Ramadi, gruparea va controla efectiv capitalele a doua dintre cele mai mari provincii din Irak. Mosul, capitala provinciei Ninive (nord), se afla in mainile jihadistilor din iunie 2014.

O cadere a orasului Ramadi, situat la 100 km de Bagdad, ar fi de asemenea un regres major pentru guvernul premierului Haider Al-Abadi, care a promis ca recucerirea provinciei Al-Anbar va fi obiectivul fortelor sale, dupa eliberarea din mainile jihadistilor a orasului Tikrit, in luna martie.

Intr-un comunicat al ministerului de interne, guvernul a anuntat vineri seara inceperea unei contraofensive la Ramadi si trimiterea de intariri.

"Situatia este periculoasa, dar Ramadi nu a cazut, iar lupta impotriva organizatiei criminale Daech (acronimul in araba al SI) continua", a scris pe contul sau de Twitter guvernatorul provinciei Al-Anbar, Sohaib Alrawi.

Joi, SI a lansat o ofensiva pe mai multe fronturi in Al-Anbar, inclusiv un asalt cu atentate sinucigase la Ramadi.

In cursul zilei de vineri, combatantii sai au ocupat complexul guvernamental din Ramadi si "au arborat steagul lor negru pe sediul politiei", a informat pentru AFP un inalt responsabil al politiei.

Majoritar sunnita, provincia Al-Anbar, in mare parte controlata de SI, se intinde de la granitele cu Siria, Iordania si Arabia Saudita pana la portile Bagdadului.