Un tablou al pictorului mexican Rufino Tamayo, gasit in mijlocul unor saci de gunoi de o new-yorkeza, a fost vandut pentru 1,049 milioane de dolari in urma unei licitatii organizate de casa Sotheby's, transmite BBC Romania. Pictura "Trei personaje" a fost gasita in 2003 de newyorkeza Elizabeth Gibson intre sacii de gunoi care urmau sa fie colectati de serviciul de salubritate.

Newyorkeza a primit drept recompensa din partea proprietarilor suma de 15.000 de dolari. Potrivit BBC Romania, opera de arta a fost furata in 1987 de la un cuplu din Texas, care il achizitionase cu zece ani in urma. Pana in acest moment, autoritatile nu au descoperit cine a furat tabloul.

Elizabeth Gibson a declarat ca nu stie nimic despre arta contemporana, dar ca a recunoscut tabloul datorita materialelor difuzate pe posturile de televiziune in emisiunile despre "opere disparute".