Democratii din Senatul american, condusi de aripa lor protectionista, au obstructionat marti o lege solicitata de presedintele Barack Obama pentru a negocia mai usor acordurile de liber-schimb, scrie AFP.

Senatorii au respins cu 52 de voturi la 45 deschiderea dezbaterilor asupra unei propuneri de lege denumita procedura accelerata, vizand impiedicarea Congresului sa amendeze textul oricarui viitor acord de liber-schimb negociat de presedintele democrat.

Toti democratii au votat impotriva, in timp ce grupul american si Casa Alba sustineau textul, o schimbare neobisnuita de aliante politice.

Votul de marti nu inchide definitiv dezbaterea acestei masuri, care ar putea fi reintrodusa pe ordinea de zi in perioada urmatoare, de catre republicani, dar cel mai probabil nu inainte de iunie.

Decizia arata insa amploarea ostilitatii, in randurile partidului prezidential, fata de liberalizarea schimburilor pe care Barack Obama intentioneaza sa le semneze pana la finalul mandatului sau cu 11 tari din regiunea Asia-Pacific, in cadrul parteneriatului trans-pacific (TPP).

"Ceea ce tocmai am vazut este destul de socant", a rezumat seful majoritatii republicane din Senat, Mitch McConnell.