Doi politisti au fost impuscati mortal, sambata, in statul american Mississipi, unde unul dintre cei doi suspecti este in continuare cautat de politie, relateaza presa locala, citata de AFP.

Potrivit medicului legist din comitatul Forrest, Butch Benedict, ofiterii de politie Benjamin Deen si Liquori Tate au fost impuscati la Hattiesburg si transportati la spitatul din oras, unde a fost confirmat decesul lor, relateaza ziarul The Clarion-Ledger.

Motivul atacului nu a fost precizat de sursa oficiala, insa politia a mentionat ca cei doi suspecti, Curtis Banks (26 de ani) si Marvin Banks (29 de ani) sunt frati.

Marvin a fost arestat duminica dimineata, in timp ce Curtis este in continuare dat in urmarire.

Primarul din Hattiesburg, Johnny DuPree, le-a cerut locuitorilor sa ramane in case cat timp politia continua sa il caute pe cel de-al doilea suspect.

Politia il suspecteaza pe unul dintre cei doi frati ca, dupa atac, a furat o masina de politie, care ulterior a fost gasita abandonata.

The Clarion-Ledger noteaza ca este primul caz de politist ucis la Hattiesburg din ultimii 30 de ani.

Luni, un politist in civil a decedat la New York, dupa ce a fost impuscat in cap.