Parlamentul italian a decis joi sa suprime pensiile pentru alesii condamnati pentru crime grave sau care au adus atingere imaginii institutiei. Masura va intra in vigoare in urmatoarele doua luni, informeaza Agerpres.

"Acesta este un puternic semnal de moralizare" a politicii, a comentat, pe Twitter, Laura Boldrini, presedinta Camerei Deputatilor.

Presedintii celor doua camere ale parlamentului italian, Laura Boldrini si Pietro Grasso, sunt cei care au elaborat aceasta propunere, menita sa suprime pensiile pentru fostii parlamentari condamnati la pedepse mai mari de doi ani de inchisoare, pentru asociere cu mafia, terorism sau pentru atingere adusa administratiei publice.

Chiar daca toti responsabilii politici s-au pronuntat in favoarea unei asemenea masuri, unii o considera insuficienta si cer pur si simplu anularea sistemului de pensii speciale pentru alesi.

Altii estimeaza ca masura ar fi trebuit sa faca obiectul unei veritabile legi, nu sa tina de o decizie interna a parlamentului.

Spre deosebire de pensiile altor cetateni italieni, "rentele" alesilor nu sunt acordate de sistemul de securitate sociala, ci de parlament. Aceste pensii speciale nu suporta comparatie cu modestele cotizatii platite de alesi in timpul mandatului lor.