Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat din nou joi pentru o armata comuna a celor 28 de state membre, afirmand ca o "hoarda de gaini" este mai combativa decat Uniunea Europeana, scrie AFP.

Jean-Claude JunckerFoto: Comisia Europeana

"O spun direct: cele 28 de armate nu sunt la inaltime", a declarat Juncker, in cadrul unei dezbateri organizate de radioul german WDR la Bruxelles.

"O hoarda de gaini este o formatiune de lupta apropiata comparativ cu politica externa si de securitate a UE", a spus fostul premier luxemburghez, cunoscut pentru gustul sau pentru butade.

Juncker nu a fost mai bland nici cu tara sa, care "detine o armata formata din 771 de persoane, inclusiv ministrul Apararii".

"O armata comuna a tuturor europenilor ar face Rusia sa inteleaga ca suntem seriosi cand e vorba de apararea valorilor Uniunii Europene", explica Juncker in martie pentru cotidianul german Welt am Sonntag.

In lipsa unei Europe puternice in materie de Aparare si de politica externa, "este de inteles ca tarile Europei centrale si de est au mai degraba incredere in NATO", a aratat joi Juncker, in conditiile in care relatiile dintre Bruxelles si Moscova sunt la un nivel foarte rece, din cauza conflictului din Ucraina.

Chiar si in cadrul NATO, obiectivul unor cheltuieli militare la nivelul a 2% din Produsul Intern Brut (PIB) nu este respectat, cu exceptia Statelor Unite. Cele 28 de tari europene au promis in septembrie ca vor atinge acest prag in maxim zece ani, pentru a compensa reducerea bugetelor de aparare din ultimii ani, pe fondul crizei globale.