Gruparea terorista Statul Islamic (SI) a revendicat marti, intr-un buletin de stiri difuzat pe postul sau de radio al-Bayan, atacul comis duminica la o expozitie de caricaturi cu profetul Mahomed, la Garland, in Texas, relateaza BBC News.

"Doi soldati ai califatului" au comis atacul de la centrul Curtis Culwell, langa Dallas, a anuntat postul de radio al gruparii jihadiste, potrivit Mediafax.

Expozitia "prezenta imagini negative cu profetul Mahomed", a apreciat postul jihadist.

Ambii suspecti au fost ucisi prin impuscare dupa ce au deschis focul in fata centrului.

Corespondenti subliniaza ca este pentru prima data cand Statul Islamic afirma ca a comis un atac pe teritoriul Statelor Unite.

"Transmitem Americii ca ceea ce urmeaza va fi mai mare si mai amar. Veti vedea soldatii Statului Islamic facand lucruri teribile", ameninta SI intr-un comunicat.

Potrivit unor documente judiciare, unul dintre cei doi atacatori ucisi era suspect de terorism.

Elton Simpson se afla sub supraveghere din 2006 si a fost condamnat in 2010 pentru ca a mintit in legatura cu planul de a se alatura jihadului in Africa, se arata in aceste documente.

El impartea apartamentul in care locuia cu Nadir Soofi, despre care oficiali guvernamentali au declarat ca este cel de al doilea atacator.

Agenti FBI si de politie au perchezitionat locuinta celor doi din Autumn Ridge Apartments, in Phoenix, dupa ce au izolat complexul si au evacuat locuitorii, luni dimineata, timp de mai multe ore.

Potrivit unor documente judiciare de la un tribunal din Arizona, publicate de presa americana, Simpson a fost acuzat in 2010 ca i-a mintit pe agentii FBI in legatura cu planurile sale de a participa la jihad in Somalia.

Un judecator, care l-a gasit vinovat de declaratii false, l-a plasat in regim de eliberare conditionata timp de trei ani si l-a condamnat la plata unei amenzi in valoare de 6.000 de dolari.

Judecatorul a stabilit ca nu existau suficiente probe care sa arate ca declaratia falsa implica terorismul international.

Atacul din Garland, o suburbie a Dallasului, aminteste de amenintari si atacuri comise in tari occidentale in care au fost publicate caricaturi cu profetul Mahomed. In ianuarie, doi atacatori au ucis 12 persoane in sediul revistei de satira Charlie Hebdo, la Paris, ca razbunare pentru publicarea caricaturilor.

Incidentul din Texas a fost dejucat la limita duminica, dupa ce o masina a oprit la intrarea complexului Curtis Culwell din Garland, in care aproximativ 200 de persoane participau la un eveniment in cadrul caruia erau expuse caricaturi cu profetul Mahomed. Caricaturizarea profetului este denuntata ca ofensatoare de catre musulmani.

Cei doi barbati au iesit din vehicul si au deschis focul asupra unei masini de politie care bloca intrarea in parcarea complexului. Un ofiter de politie din Garland si un paznic, a carui identitate nu a fost preciata, care faceau parte din patrula, au iesit din vehicolul de politie atunci cand s-a apropiat masina. Atacatorii l-au ranit pe paznic, iar politistul a deschis focul si i-a ucis pe cei doi atacatori.