Naveta spatiala rusa fara echipaj uman care ar fi trebuit sa aprovizioneze Statia Spatiala Internationala (ISS) va reintra in atmosfera Pamantului dupa ce controlorii de zbor au pierdut contactul cu aceasta, a declarat astronautul american Scott Kelly citat de CNN. Vehiculul spatial Progress 59, scapat de sub control, marti, la putin timp dupa lansarea in spatiu, va reintra in atmosfera Pamantului in aproximativ o saptamana, a anuntat Roscosmos, Agentia Spatiala Federala Rusa, citata de CNN.

Roscosmos a anuntat ca Progress nu a reusit sa andocheze si va reintra in atmosfera Pamantului", a declarat Kelly de la statia spatiala.

"Vehiculul de aprovizionare Progress se va desprinde de pe orbita sa si va incepe reintrarea in atmosfera intre 5 mai si 7 mai", potrivit Roscosmos. Progress nu prezinta niciun pericol pentru Statia Spatiala Internationala din cauza distantei semnificative a orbitelor, adauga Roscosmos.

Rusia a pierdut contactul cu Progress 59 in timpul unei misiuni de aprovizionare a Statiei Spatiale Internationale. Nava este acum scapata de sub control, a anuntat NASA.

Chiar daca Rusia nu ar fi pierdut contactul cu naveta, planul initial era ca aceasta sa arda inainte de a reintra in atmosfera Pamantului, mai degraba ca o incarcatura de materiale care nu mai pot fi folosite decat una cu echipamente pentru statia spatiala.

Naveta cargo a fost lansata cu succes marti dimineata de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Dar, imediat dupa separarea vehicului spatial de racheta, au aparut o serie de probleme. Nu s-a primit nicio confirmare a deschiderii antenei de navigatie si nici a presurizarii sistemului de propulsie, dupa cum a spus Rob Navias, de la Centrul de control al misiunilor NASA.

Controlorii de zbor rusi au incercat recastigarea controlului asupra capsulei, dar fara succes.

Agentia spatiala rusa a anuntat ca pregateste lansarea unui nou zbor de alimentare pentru ISS si ca o noua naveta Progress ar urma sa fie trimisa in spatiu in al treilea trimestru al acestui an.