O echipa de de jurnalisti ai postului de televiziune TVC a fost intoarsa luni de pe Aeroportul International Chisinau, transmite lenta.ru citat de UNIMEDIA. Imediat dupa incident, Ministerul rus de Externe a avertizat Republica Moldova ca expulzarile repetate ale unor echipe de ziaristi rusi vor avea efecte asupra relatiilor bilaterale.

Aeroport ChisinauFoto: Wikipedia

Potrivit sursei, echipa formata din trei persoane printre care corespondentul Artiom Sirokov se indrepta in regiunea transnistreana.

Ministerul rus de Externe a avertizat luni Republica Moldova ca expulzarile repetate ale unor echipe de ziaristi rusi vor avea efecte asupra relatiilor bilaterale.

Avertismentul vine sub forma unui comunicat postat luni pe site-ul MAE rus, la cateva ore dupa ce Chisinaul a refuzat sa permita accesul ziaristilor rusi, motivand ca acestia nu aveau toate actele care sa le permita sederea in Moldova si nici suma de bani obligatorie.