Mostenirea arheologica a lumii necesita protectie din partea fortelor ONU - "castile albastre ale culturii" - din aceeasi familie a trupelor de mentinere a pacii, spune ministrul de cultura italian Dario Franceschini, conform The Guardian.

Ca urmare a distrugerilor mostenirilor istorice din orasele antice irakiene de catre militantii ISIS, ministrul culturii italian a cerut crearea unor forte de mentinere a pacii ONU cu scopul de a proteja siturile arheologice ale lumii.

"Este nevoie de un tip de "casti albastre ale culturii", asa cum exista casti albastre ce intervin pentru a proteja in situatii de razboi", a spus Dario Franceschini referindu-se la uniforma specifica a trupelor de mentinere a pacii ONU.

"Ar trebui sa existe trupe internationale de interventie rapida cu scopul de a apara monumente si situri arheologice in zonele de conflict", a mai adaugat ministrul.

Franceschini s-a adresat in urma distrugerii partiale a orasului-cetate Hatra din Irak, oras antic pe care Imperiul Roman a incercat in mod repetat sa il cucereasca, insa fara niciun rezultat. Localnicii au raportat in dimineata de 7 martie faptul ca au auzit o explozie puternica , in timp ce militantii ISIS devastau orasul.

Asemenea atacuri au fost descrise de UNESCO drept "un punct de cotitura in strategia ingrozitoare de purificare culturala derulata in Irak", ce a venit la cateva zile dupa ce grupuri islamiste si-au facut loc cu buldozerele prin orasul din secolul 13 I.Hr. numit Nimrud.

Militantii ISIS au distrus de asemenea colectii ale muzeului Mosul, ce detinea artefacte vechi de 3000 de ani si au demolat zidurile antice ale orasului-cetate Dur-Sharrukin.

In timp ce extremistii isi continua valul de distrugeri printre mostenirile istorice ale Irakului, ministrul de cultura italian a cerut comunitatii internationale sa ia in considerare o noua forma de razboi.

"Candva marile monumente erau lovite accidental in razboaie, in timpul bombardamentelor. Acum sunt lovite precis pentru ca reprezinta simboluri ale culturii, simboluri ale unei religii", a mai spus acesta. Constituirea unei asemenea forte destinata protejarii mostenirilor culturale in situatii de criza nu poate fi lastata la latitudinea statelor separate, a declarat Franceschini, ci trebuie initiata de catre comunitatea internationala.

Consiliul de Securitate ONU aluat o hotarare luna trecuta cu privire la combaterea traficului antichitatilor furate din Irak si Siria, insa "protejarea culturii" inca mai trebuie stipulata in mandatul operatiunilor de mentinere a pacii.