Strategia castigatoare a premierului israelian Benyamin Netanyahu este una simpla: intai provoaca teama generalizata in propria societate, iar apoi promite protectie. Un editorial al cotidianului germanSueddeutsche Zeitungafirma ca aliatii Israelului ar trebui sa ia distanta fata de regimul Netanyahu. Tonul acestui comentariu este unul ce se poate regasi in majoritatea presei din Europa de Vest.
Pentru Washington, alianta dintre cele doua natiuni este „indestructibila”. Existenta in siguranta a statului Israel este parte a politicii de stat a Germaniei. Viziunea asupra relatiei cu Israelul se bazeaza insa pe politica dusa de David Ben-Gurion, iar aceasta s-a schimbat radical in anii in care Benyamin Netanyahu a condus destinele Israelului. Premierul a castigat alegerile pentru a patra oara cu o campanie sinistra a fricii, care nu va ramane fara consecinte.
Netanyahu este un sofer de buldozer, a carui misiune pare a fi adancirea clivajelor din societatea israeliana. Pentru el, minoritatea araba este a cincea coloana a inamicului. Partidele de stanga le considera parte a tradarii nationale. Un stat palestinian nu are voie sa existe, iar el insusi este tinta unei consipratii straine care vrea sa il detroneze.
Sigur ca nu orice se spune intr-o campanie trebuie luat neaparat in serios, dar reteta bataliei electorale dominate de frica se dovedeste cheia succesului in conditiile in care in nicio societate occidentala nu s-ar putea intampla asa ceva. Netanyahu nu spune nimic altceva decat ca peste tot se gaseste diavolul, iar in ajutorul Israelului nu vine nimeni. Asa a fost ales partidul Likud impreuna cu ceilalti aliati ai sai si mai de extrema dreapta.
Costurile insa vor fi mari. Nici viitorul guvern Netanyahu nu va rezolva gravele probleme interne ale Israelului. Deja, fiecare al treilea copil israelian se naste in saracie, costurile vietii extrem de ridicate ameninta sa distruga clasa de mijloc. Toate acestea nu par sa intereseze pe cineva din cercul politic al premierului. Nici faptul ca relatiile externe ale Israelului vor suferi in urma acestei campanii nu pare sa aiba importanta. In Occident circula idei precum negocieri de pace si coexistenta pasnica. Acestea nu sunt insa compatibile cu atmosfera din Israel, ba dimpotriva, suna chiar amenintator.
Partenerii traditionali ai Israelului ar trebui sa renunte la dorinte si sa injecteze in politica lor de stat o doza de realism. Ce sens are sa impulsionezi din afara un proces de pace care trebuie sa ramana fara ecou? In actualele conditii, mai degraba se trece la management de criza, adica la impiedicarea escladarii serioase a conflictului.
E nevoie de o dezbatere serioasa si deschisa pentru a redefini relatiile Occidentului cu Israelul. Trebuie vorbit despre extinderea coloniilor israeliene, atat in relatie bilaterala, cat, mai ales, in Consiliul de Securitate. Partenerii Israelului au dreptul sa se distanteze de politica Netanyahu, iar un asemenea gest nu inseamna tradarea partenerului. Urmatorii patru ani, daca nu vor fi, din nou, alegeri anticipate, vor fi dominati de o politica sinistra. La final, Netanyahu va fi guvernat tara 13 ani, la fel ca David Ben-Gurion. Bilantul celor doi premieri nu va fi insa nici pe departe acelasi.
12
13
