​Armata americana vrea sa stationeze 800 de tancuri in Europa in contextul crizei ucrainene si a disensiunilor cu Rusia. Unele dintre ele vor ajunge chiar in Germania, in Bavaria. Ministerul german al apararii lauda posibilitatea de cooperare mai stransa intre cele doua armate.

Tancuri M1A1 AbramsFoto: Agerpres

Ziarul german Munchner Merkur relateaza despre aceste planuri citand, in editia de astazi, o scrisoare a ministrului german al apararii, Ursula von der Leyen, adresata vicepresedintelui Camerei Inferioare a Parlamentului (Bundestag), Johannes Singhammer.

"SUA au decis sa relocheze in Europa vehicule si echipamente mari in ordinul de marime al unei brigade”, citeaza ziarul din scrisoarea respectiva. La nivel practic, reiese posibilitatea ca „unitati ale Bundeswehr, dar si ale altor state NATO sa efectueze manevre si exercitii cu fortele americane si sa sporeasca capacitatea de coordonare", se mai arata in document.

In Bavaria, tancurile americane ar urma sa fie stationate la Grafenwohr, in apropiere de fosta granita dintre RFG si RDG. Vicepresedintele Bundestagului a cerut, intr-un interviu acordat aceluiasi ziar ca investitiile in capacitatile militare conventionale ale armatei germane sa fie crescute cu 10 miliarde de euro. In acelasi timp insa, Singhammer subliniaza ca dialogul cu Rusia trebuie mentinut la nivel diplomatic.

La inceputul acestei saptamani, SUA au trimis echipament greu, cu precadere tancuri, in tarile baltice pentru a spori capacitatea acestor state de a se apara impotriva unei eventuale agresiuni rusesti. In aceeasi zi a fost facut si anuntul ca 3.000 de militari americani vor efectua manevre in Estonia, Letonia si Lituania. Mai multe detalii,aici.