Sari direct la conținut

Vladimir Putin l-a decorat pe liderul cecen Ramzan Kadirov

HotNews.ro

Presedintele rus Vladimir Putin l-a decorat cu Medalia de Onoare pe liderul cecen Ramzan Kadirov, anunta luni agentia Interfax.

Acesta a fost decorat pentru „realizari deosebite” si „multi ani de munca cinstita”.

Anuntul vine la o zi dupa arestarea cecenului Zaur Dadaev, care a recunoscut ca este implicat in asasinarea opozantului Boris Nemtov.

Ramzan Kadirov afirmase duminica seara ca Zaur Dadaev este un barbat „extrem de credinios” care a fost socat de caricaturile din revista Charlie Hebdo cu Profetul Mohammed.

„Toti cei care il cunosc pe Zaur Dadaev confirma ca este extrem de credincios si ca a fost, ca toti musulmanii, socat de activitatile revistei Charlie si de comentariile venite in sprijinul publicarii acelor caricaturi”, a scris Kadirov pe contul sau de Instagram.

Kadirov a confirmat de asemenea ca Dadaev, unul dintre cei cinci suspecti retinuti pentru asasinatul din 27 februarie al lui Nemtov, fusese embru al politiei cecene si fusese decorat pentru curaj.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro