Un cunoscut lider al cartelului de droguri Los Zetas a fost capturat in Mexic

de I.C.     HotNews.ro
Joi, 5 martie 2015, 9:00 Actualitate | Internaţional


Politia si militarii mexicani l-au capturat miercuri pe Omar Trevino Morales, cunoscutul lider al unuia dintre cele mai nemiloase carteluri de droguri din Mexic, Los Zetas, a anuntat un oficial federal.

Oficialul citat a declarat ca barbatul, cunoscut ca Z-42 a fost arestat miercuri dimineata intr-un raid efectuat in San Pedro Garza Garcia, o suburbie bogata a orasului Monterrey, situat in nordul Mexicului, informeaza Mediafax citand Associated Press.

Guvernul mexican a oferit o recompensa de 30 de milioane de pesos (doua milioane de dolari) pentru capturarea lui Morales, pentru acuzatii legate de arme si crima organziata. Agentia americana antidrog (DEA) a oferit o recompensa de cinci milioane de dolari pentru capturarea sa, afirmand ca acesta este cautat pentru acuzatii legate de trafic de droguri.

Suspectul este fratele lui Miguel Angel Trevino Morales, descris drept cel mai insetat de sange lider al cartelului, arestat in iulie 2013. Omar a preluat cel mai probabil conducerea Zetas - o banda formata initial din dezertori dintr-o unitate de elita a armatei - dupa arestarea fratelui sau, in 2013.

Gruparea Los Zetas a fost creata la sfarsitul anilor '90 de catre fosti membri ai unui corp de elita din cadrul armatei mexicane care au devenit o garda personala a liderului cartelului din Golf, Osiel Cardenas Guillen, arestat in 2003 si extradat ulterior in Statele Unite.

Insa membrii Zetas s-au despartit, in 2010, de fostii lor sefi din cartelul din Golf, provocand o lupta sangeroasa in nord-estul Mexicului.

Organizatia lui Trevino se confrunta, totodata, in mai multe regiuni ale Mexicului, cu puternicul cartel Sinaloa, condus de catre cel mai puternic sef mafiot din tara, Joaquin "El Chapo" Guzman, pentru preluarea controlului asupra rutelor drogurilor spre Statele Unite si asupra altor activitati criminale, ca rapiri de imigranti, extorsiune de bani prin intimidare sau abuz de forta ori furt de carburant.

Intre crimele extrem de sangeroase care le sunt atribuite, membrii Zetas sunt desemnati ca avand legatura cu masacrarea a 72 de imigranti din America Centrala si de Sud, gasiti cu mainile legate la spate, in curtea unei ferme in statul Tamaulipas (nord-est), in august 2010.

Ei sunt responsabili, de asemenea, de incendierea unui cazinou la Monterrey (nord), unde au fost ucise 52 de persoane, aparent pentru ca patronul cazinoului refuza sa mai fie extorcat.

Capturarea lui Omar Trevino Morales are loc dupa arestarea, vineri, a liderului unui alt cartel important, Servando Gomez, cunoscut sub numele de "La Tuta". Gomez este suspectat ca ar fi condus Cavalerii Templieri, un grup pseudo-religios care a preluat controlul multor sectoare ale economiei in statul Michoacan din vestul Mexicului.

Cele doua arestari reprezinta o veste buna pentru administratia lui Enrique Pena Nieto, confruntata cu o serie de scandaluri in ultimele luni. "Guvernul avea nevoie sa arate ca unele dintre politicile sale sunt de succes", a declarat Raul Benitez, expert in securitate la Universitatea Autonoma Nationala din Mexic.

Ca si Servando Gomez, Omar Trevino Morales a fost capturat fara sa se traga vreun foc de arma.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1207 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by