Descoperire fara precedent: Peste 200 de schelete sub un supermarket din Paris

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 1 martie 2015, 12:23 Actualitate | Internaţional


Peste 200 de schelete, asezate atent in gropi comune, au fost descoperite sub un supermarket Monoprix din al doilea arondisment din Paris, construit pe locul unui fost cimitir al unui spital distrus in secolul al XVIII-lea, relateaza Le Parisien, citat de Mediafax. Incepand din ianuarie, arheologii Institutului national de cercetari arheologice preventive (INRAP) fac cautari sub cladirea unde odinioara se afla cimitirul spitalului Sfanta Treime, infiintat in secolul al XII-lea dar distrus la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

"In cadrul reamenajarii magazinului, am decis sa suprimam o zona care se afla la nivelul minus doi, ceea ce a declansat verificari preventive", explica Pascal Roy, directorul magazinului. "Ne asteptam sa fi ramas cateva oase in masura in care acolo fusese un cimitr, dar nu sa gasim gropi comune", a adaugat el, foarte mirat.

In momentul dezafectarii cimitirului, resturile defunctilor au fost transferate partial la Catacombes de Paris, unde se afla si in prezent. "Dar se pare ca treaba nu a fost bine facuta", a declarat arheologul Isabelle Abadie, care conduce cercetarile. "Este prima data cand un cimitir spitalicesc este excavat la Paris", subliniaza ea, amintind ca situatii similare au avut loc la Marsilia si Troyes.

In prezent, in zona de 100 de metri patrati care face obiectul cercetarilor, au fost gasite opt gropi comune. Sapte dintre ele numara intre cinci si 20 de cadavre, depuse pe doua pana la cinci nivele. Cea de-a opta groapa, cea mai impresionanta, a permis descoperirea a peste 150 de schelete, dispuse pe mai multe nivele. "Dar mai este un strat dedesubt", avertizeaza Isabelle Abadie.

Persoanele inhumate aici par sa fi avut bratele incrucisate si picioarele stranse, sugerand ca au fost invaluite in cearceafuri sau giulgiuri. "Este surprinzator este ca aceste cadavre nu au fost aruncate, ci depuse cu grija, in mod organizat. Cadavrele ce apartin unor barbati, femei sau copii au fost plasate unul intr-o directie, celalalt in alta pentru a se economisi spatiul", afirma arheologul. Si acest lucru s-a intamplat in acelasi timp, pe mai multe nivele.

"Acest lucru sugereaza ca au fost mai multe decese deodata. Ramane sa gasim cauza acestei crize de mortalitate: epidemie, febra, foamete ... Parisul a fost afectat de mai multe epidemii de pesta in secolele XIV, XV si XVI. Capitala a fost afectata de variola in secolul XVII", aminteste ea.

Resturile osoase gasite nu prezinta leziuni care sa permita identificare cauzei deceselor in masa, dar se fac prelevari de ADN pentru a se incerca elucidarea misterului. Arheologii trebuie sa isi termine treaba la fata locului pana la 20 martie, pentru a permite magazinului sa isi desfasoare activitatea. Resturile osoase vor fi apoi studiate la sediul INRAP.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3959 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Video (Duminică, 1 martie 2015, 13:01)

    linbetwin [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=rTrj6nYITlU
  • +3 (3 voturi)    
    ... (Duminică, 1 martie 2015, 14:21)

    rerenenegate [utilizator]

    De la E-uri li se trage...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by