​Rusia neaga acuzatiile NATO de sustinere militara a separatistilor. O noua inregistrare video ridica insa semne de intrebare, relateaza ziarul german FAZ in editia electronica. Pe YouTube au aparut imagini filmate de reporterul britanic Graham Philips, care arata tancuri de tip T-72B3 intr-o zona pe care reporterul o descrie ca fiind in apropiere de Debaltseve.

Reporterul britanic Graham Philips. In fundal, tancuri rurestiFoto: Captura YouTube

Important in aceasta ecuatie e faptul ca Philips este considerat un jurnalist apropiat Kremlinului.FAZciteaza, mai departe, site-ulThe Interpreter, care afirma ca acest model de tanc nu se afla pe listaarmamentului de export. Asta inseamna ca acele tancuri nu pot fi aparatura ucraineana capturata de separatisti. Fie acele tancuri sunt operate de rusi, fie separatistii au fost instruiti de fortele ruse.

„Nu e prima data cand asemenea tancuri sunt filmate in Ucraina, dar e impresionant ca un propagandist al Kremlinului sa publice asemenea imagini compromitatoare si de o asemenea calitate”, scrie The Interpreter.

Acest site este finantat de Institutul pentru o Rusie Moderna, care, la randul sau, este finantat de Pavel Hodorkovski, unul dintre fiii lui Mihail Hodorkovski, fostul magnat al petrolului, eliberat din inchisoare in 2013 de catre Vladimir Putin.

Un purtator de cuvant al NATO a declarat, in acest context, ca nu poate certifica veridicitatea acestor imagini. In plus, informatiile NATO despre desfasurarile de trupe din Ucraina sunt clasificate. „Dar am vazut in ultimele saptamani cum Rusia a livrat separatistilor sute de bucati de echipament militar, inclusiv tancuri, aruncatoare de rachete si sisteme de aparare antiaeriana”, a afirmat purtatorul de cuvant la Bruxelles.