Presedintii ucrainean Petro Porosenko, cel rus Vladimir Putin, cel francez Francois Hollande si cancelarul german Angela Merkel si-au exprimat duminica acordul, intr-o convorbire telefonica, asupra necesitatii respectarii armistitiului in Ucraina, a anuntat presedintia ucraineana, scrie Sputnik, citat de Mediafax.

Putin, Porosenko, Merkel si Hollande la MinskFoto: kremlin.ru

Potrivit presedintiei ucrainene, ei au indemnat atat rebelii prorusi, cat si fortele ucrainene sa respecte armistitiul de joi de la Minsk, intrat in vigoare in noaptea de sambata spre duminica, pe intreaga linie a frontului, inclusiv in zona orasului Debalteve.

Cateva mii de militari ucraineni sunt incercuiti in orasul Debalteve, in regiunea Donetk. "Pozitia comuna a este ca armistitiul trebuie sa fie aplicat pe intreaga linie de contact, incluzand formatiunile din zona Debalteve", se arata in comunicatul ucrainean. Cei patru lideri au fost de acord sa continue aceste contacte luni, a adaugat presedintia ucraineana.

Cei patru au subliniat asupra necesitatii stabilirii unor conditii adecvate pentru ca observatorii OSCE sa-si poata desfasura activitatea in Donbas.

Kremlinul a confirmat prin serviciul de presa, citat de agentia rusa Tass, ca Putin a discutat la telefon cu cei trei lideri despre "implementarea masurilor complexe privind solutionarea pasnica" a conflictului din Ucraina. "Un accent special s-a pus asupra necesitatii respectarii stricte a armistitiului de catre ambele parti aflate in conflict si inceperii retragerii armamentului greu" de pe linia frontului, potrivit Kremlinului.

De asemenea, cei patru lideri au cazut de acord asupra "parametrilor viitoarelor eforturi comune in contextul promovarii implementarii Acordurilor de la Minsk", a adaugat serviciul de presa. Ei au negociat armistitiul joi la Minsk, cand au semnat o intelegere vizand sa solutioneze pe termen lung conflictul din estul Ucrainei. Documentul final, include, intre altele, crearea unei zone de militarizate pe linia de front, prin retragerea armamentului greu, si o serie de masuri cu caracter politic.

Un acord similar a fost semnat in septembrie, tot la Minsk, dar confurntarile armate au continuat si s-au intensificat de la inceputul anului.

Pe de alta parte, "republica populara" de la Donetk (DPR) a indemnat duminca seara Kievul sa respecte armistitiul, promitand ca va face acelasi lucru. "In noaptea (de sambata spre duminica), situatia din DPR a fost calma pentru prima data dupa mai multe luni", a declarat Eduard Barurin, un purtator de cuvant al "ministerului apararii" DPR.

Insa situatia a fost tensionata, a subliniat liderul separatist prorus. "Armistitiul nu a intrat in vigoare la ora convenita", a adaugat el, acuzand "trupele ucrainene blocate in Debalteve (ca) incearca sa sparga incercuirea". "Pozitiile noastre, mai ales la Logvinovo, au fost bombardate din oras toata noaptea", a mai spus Basurin.

Armistitiul intre trupele ucrainene si ale separatistilor prorusi in regiunea Donbas a intrat in vigoare duminica la ora 0.00 (0.00, ora Romaniei).