Lassana Bathily, angajatul musulman al supermarketului cu alimente cuser din Paris, care a fost numit "erou" dupa ce a salvat vietile mai multor ostatici, va primi cetatenie franceza, potrivit presei din Franta, citata de The Independent.

Lassana BathilyFoto: Captura YouTube

O petitie online, semnata de 300.000 de persoane, cere statului francez sa ii acorde cetatenie lui Bathily.

Lassana Bathily a fost intens laudat pentru faptul ca, in timpul atacului din magazin, a reusit sa ascunda sase clienti intr-o camera frigorifica dupa ce Amedy Coulibaly luase mai multi ostatici.

Tanarul musulman, in varsta de 24 de ani, a reusit sa iasa din magazin pe scara de incendiu, dupa ce a adapostit clientii intr-un loc sigur.

Dupa ce a evadat, Lassana Bathily a povestit incidentul: "Au fost cativa oameni care au venit la mine (dupa ce au inceput impuscaturile). Cand au reusit sa fuga, le-am deschis usa de la camera frigorifica. Am stins lumina si am deconectat camera frigorifica. Am inchis usa si le-am spus sa ramana calmi".