Scurgeri radioactive au avut loc probabil la centrala nucleara ucraineana Zaporijia, situata in sud-estul tarii, in apropiere de frontiera cu Romania, anunta lideri separatisti pro-rusi, citati de agentia Sputnik, cel mai nou organ de propaganda media al Moscovei. Autoritatile ucrainene dau insa asigurari ca nu exista probleme la centrala nucleara Zaporijia, potrivit Mediafax.

Compania ucraineana care gestioneaza sistemul atomic - Energoatom - da asigurari ca nivelul radiatiilor la centrala nucleara Zaporijia este in parametri normali, respingand informatiile aparute in presa privind posibile scurgeri radioactive.

Potrivit unui lider separatist din autoproclamata "Republica Populara Donetsk", nivelul radiatiilor la centrala nucleara Zaporijia este de 14 ori peste limita normala.

Un reactor al centralei nucleare Zaporijia - cea mai mare din Ucraina - a fost oprit sambata, in urma unei defectiuni la sistemul electric - al doilea incident de acest fel produs in ultima luna. Autoritatile ucrainene au dat asigurari ca nu au existat scurgeri radioactive.

"Reactorul Numarul 6 al Centralei Zaporijia a fost oprit de sistemul de protectie, din cauza unor disfunctionalitati ale generatorului electric", a comunicat centrala atomo-electrica.

Insa insurgentii separatisti prorusi sustin ca incidentul s-a soldat cu scurgeri radioactive, explicand ca situatia a fost generata de incercarea esuata de a inlocui combustibilul nuclear rus cu unul adus din Statele Unite.