Casa Alba nu exclude o vizita a lui Barack Obama in Cuba

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 17 decembrie 2014, 23:45 Actualitate | Internaţional


O vizita a presedintelui american Barack Obama in Cuba nu este "exclusa" dupa anuntul istoric privind normalizarea relatiilor intre Statele Unite si Cuba, a anuntat miercuri Casa Alba, relateaza AFP.

"Nu s-a stabilit nimic pana la acest stadiu (...), dar nu as exclude o vizita a presedintelui" Barack Obama in Cuba, a declarat Josh Earnest, purtatorul de cuvant al Executivului american.

"Daca va avea ocazia de a se duce la fata locului (...), presedintele nu va rata aceasta oportunitate", a adaugat el.
Statele Unite au decis normalizarea relatiilor diplomatice cu statul cubanez, a anuntat Barack Obama.

"Am luat aceasta decizie pentru crearea de noi oportunitati la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol in relatia dintre Statele Unite si Cuba", a declarat Obama, notand ca istoria relatiilor dintre cele doua tari este una "complicata".

Presedintele Cubei, Raul Castro, a confirmat normalizarea relatiilor diplomatice cu Statele Unite, precizand ca problema embargoului american impus tarii sale urmeaza sa fie rezolvata.

"Am decis normalizarea relatiilor, dar acest lucru nu inseamna ca a fost rezolvata problema principala, cea a embargoului economic", a spus Raul Castro.

Printre masurile luate, Obama a anuntat eliminarea restrictiilor de calatorie intre cele doua tari, reluarea relatiilor diplomatice la nivel de ambasade si reluarea unor schimburi comerciale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















565 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by