China, Ungaria si Serbia au semnat miercuri un acord pentru constructia unei cai ferate pentru trenuri de mare viteza intre Belgrad si Budapesta, un proiect care vizeaza majorarea schimburilor comerciale dintre gigantul asiatic si tarile din Europa Centrala si de Est, scrie AFP.

"Aceasta cale ferata va fi benefica pentru Ungaria si Serbia si va parafa crearea unui coridor intre China si Europa", a declarat in fata presei premierul chinez Li Keqiang, dupa semnarea acestui acord, unul dintre proiectele principale ale celui de-al treilea summit anual intre China si tarile Europei Centrale si de Est, gazduit de Belgrad.

Asa cum se intampla in general cu acordurile semnate cu China, detaliile acestui acord nu erau disponibile, dar, potrivit presei locale, costul lucrarilor s-ar ridica la 1,5 miliarde de euro.

Dezvoltarea de infrastructuri de transport in Europa este o directie strategica dezvoltata de Beijing in urma cu sase ani, prin cesiunea in favoarea gigantului Cosco a doua terminale ale portului Pireu, in conditiile in care 80% din comertul Chinei cu batranul continent se face pe mare.

China are ambitia de a lega portul Pireu de centrul Europei printr-o cale ferata care sa treaca prin Balcani, primul pas fiind tronsonul Belgrad-Budapesta.

Li a asigurat ca realizarea acestei cai ferate va fi gata in doi ani, pana in 2017.

Dupa realizarea acestei cai ferate, trenurile vor face aproape doua ore si jumatate intre cele doua capitale, fata de opt ore in prezent.