Serviciile de securitate israeliene (Shin Beth) au anuntat joi seara ca trei membri ai miscarii islamiste palestiniene Hamas, suspectati de planificarea asasinarii ministrului de externe Avigdor Lieberman, au fost arestati, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, suspectii "colectau informatii despre convoiul ministrului", traseul sau de la si spre domiciliul din colonia Nokdim in Cisordania si incercau sa faca rost de un lansator de rachete pentru a tinti vehiculul.

Shin Beth a precizat intr-un comunicat, citat de AFP, ca cei trei suspecti, Ibrahim al-Zir, Ziad al-Zir si Adnas Tzabih, toti trei originari din satul Harmala in apropiere de Nokdim in Cisiordania, au fost arestati in timpul unei operatiuni a serviciilor de securitate israeliene, armatei si politiei. Niciun indiciu nu a fost dat asupra datei arestarii.

Potrivit acestei surse, in timpul conflictului israelian din Gaza din aceasta vara, Ibrahim al-Zir "a inceput sa pregateasca un plan pentru a ataca escorta motorizata a ministrului de externe Avigdor Lieberman, in ideea ca acest atentat ar trimite un mesaj Israelului pentru a inceta conflictul din Gaza".

"In ultimele zile", suspectii au fost acuzati de un tribunal militar din Cisiordania de conspiratie pentru crima si trafic de arme, potrivit aceluiasi comunicat.