Polonia a adoptat miercuri o noua strategie de securitate nationala, pentru a raspunde "amenintarilor" aparute la granitele estice, anunta AFP.

"Actuala strategie este, e inevitabil, o strategie adaptata unei perioade de amenintari", a declarat ministrul Apararii, Tomasz Siemoniak, in cadrul unei ceremonii in prezenta sefului statului, Bronislaw Komorowski, care a parafat documentul.

Intr-o aluzie la interventia Rusiei in Ucraina, presedintele Komorowski a subliniat "aparitia, la estul granitei poloneze, a unor schimbari despre care totul arata ca sunt durabile si ca vor afecta starea securitatii".

Potrivit documentului adoptat si publicat pe site-ul presedintiei, Polonia se confrunta in vecinatatea sa cu "un risc de conflicte cu caracter regional sau local, susceptibile de a o implica indirect sau direct".

"Aceste amenintari pentru Polonia (...) pot fi de ordin militar sau nemilitar", potrivit acestui document.

In afara Uniunii Europene, Statele Unite raman principalul partener al Poloniei, arata noua strategie, care o inlocuieste pe cea din 2007.

"Este important sa se mentina o angajare semnificativa si permanenta a Statelor Unite in securitatea nationala", se arata in document.

Cea mai mare tara din Europa centra,a cu 38 de milioane de locuitori, Polonia intentioneaza sa cheltuie 33,6 miliarde de euro in zece ani pentru a-si imbunatati echipamentele militare. Varsovia vrea sa achizitioneze in special un scut antiracheta si un sistem antiaerian, elicoptere, blindate pentru transportul trupelor si submarine, precum si drone de lupta.