Rusia a cerut luni Kievului sa puna capat ofensivei militare in est, subliniind ca noii lideri rebeli au acum suficienta autoritate pentru a dialoga cu autoritatile ucrainene, scrie AFP. In acelasi timp, Germania a calificat de "neinteles" decizia Moscovei de a recunoaste alegerile organizate de separatisti.

Liderii rebeli alesi duminica "au autoritate suficienta pentru a stabili un dialog extins si durabil cu autoritatile ucrainene", a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe Grigori Karassin, pentru agentia TASS. "Aceasta munca nu poate fi credibila decat daca se bazeaza pe dialog echilibrat si respect reciproc si daca Ucraina renunta la operatiunile militare", a adaugat acesta.

In acelasi timp, purtatorul de cuvant al cancelarului Angela Merkel a declarat ca Berlinul considera de neinteles faptul ca "voci ale oficialilor rusi" recunosc scrutinul organizat de separatisti.

Alegerile de duminica au fost condamnate de Kiev si de aliatii sai occidentali ca fiind ilegal. Ministerul rus al afacerilor externe a fost citat ca afirmad ca Moscova "respecta" votul.

"Este total de neinteles ca exista voci ale oficialilor rusi care respecta sau chiar recunosc asa-zisele alegeri", a precizat Steffen Seibert.