Negocierile incepute miercuri, la Bruxelles, intre Ucraina si Rusia pentru a incerca sa rezolve disputa privind aprovizionarea cu gaze nu s-au finalizat cu niciun acord, dar acestea urmeaza sa continue si joi, a declarat pentru AFP o sursa apropiata negocierilor.

Discutiile privesc sprijinul financiar al Uniunii Europene pentru Ucraina, pentru a permite grupului Naftogaz sa achite o parte din datoriile la Gazprom si sa plateasca in avans, a spus sursa citata.

Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger este hotarat sa se ajunga la un acord pentru a asigura livrarea de gaz rusesc catre Europa prin Ucraina, a spus aceeasi sursa. Negocierile au fost suspendate joi in jurul orei 4:00 si ar putea fi reluate joi seara.

"Scopul nostru este de a ajunge la un acord provizoriu pentru o transa de iarna care asigura livrarea prin Ucraina in conditii de siguranta a gazului rusesc achizitionat de catre UE pana la sfarsitul lunii martie 2015," a spus comisarul Oettinger, inainte de inceperea negocierilor.