Premierul britanic David Cameron a fost impins, luni, de un barbat in timpul unei vizite la Leeds, in West Yorkshire, relateaza Mediafax citand BBC News.

Un barbat pare sa se fi lovit de premier in timp ce acesta iesea din primaria orasului, dar Cameron nu a cazut si a fost luat rapid de la fata locului, aparent fara sa fi fost ranit.

Politia l-a ridicat pe autorul presupusei agresiuni, un barbat in varsta de 28 de ani, care ulterior a fost eliberat.

Politia din West Yorkshire a scris pe Twetter ca nu a fost facuta nicio amenintare, adaugand: "Nimic amenintator, doar un barbat care a fost in locul nepotrivit la momentul nepotrivit".

"In jurul pranzului, un localnic in varsta de 28 de ani a fost retinut pentru scurt timp dupa ce s-a apropiat de grupul premierului, care tocmai iesea din primarie", a declarat inspectorul sef Derek Hughes in urma incidentului.

"Nu s-au facut amenintari, iar dupa ce a fost verificat, barbatul a fost eliberat si i s-a permis sa isi continue drumul", a declarat el. Politia sustine ca acesta alerga spre o sala de gimnastica din apropiere.

Potrivit unui membru al partidului lui David Cameron, premierul a facut cativa pasi inapoi in timp ce barbatul alerga inspre el si nu s-au lovit unul de celalalt.

Fostul vicepremier Lord Prescott, care a lovit un protestatar in timpul campaniei din 2001 pentru alegerile generale dupa ce a fost lovit de un ou, a declarat ca episodul arata ca securitatea din jurul politicienilor de rang inalt trebuie "intarita".

Premierul David Cameron a mers in Leeds pentru a lansa planurile Guvernului de modernizare a unei cai ferate catre nordul Angliei.