Procuratura militara ucraineana va investiga toti ministrii apararii si sefii de Stat Major care au detinut aceste functii dupa anul 1996 pentru a clarifica responsabilitatea ce le revine in sabotarea capacitatii defensive a armatei, a anuntat marti procurorul general militar al Ucrainei, Anatoli Matios, citat de agentia EFE, transmite Agerpres.

Cei vizati de ancheta vor fi cercetati pentru "neglijenta in serviciu", ei luand decizii care au avut ca efect risipirea resurselor armatei ori au condus la situatii precum cea in care in acte se mentioneaza existenta a sase brigazi, dar in realitate abia pot fi mobilizati 400 de soldati, a precizat oficialul ucrainean.

Acestor fosti responsabili militari li se mai reproseaza ca au neglijat unitatile specializate in transmisiuni si radiolocatie, fapt care a condus la descoperirea completa a unor sectoare din frontiera cu Rusia, pe unde s-au infiltrat combatanti care s-au alaturat separatistilor prorusi precum si transporturi de armament destinate acestora. De asemenea, ei nu ar fi incercat sa rezolve problema numarului redus de tehnicieni din armata calificati in repararea echipamentelor, armamentului si a infrastructurii.

In plus, procuratura militara considera ca unificarea Fortelor Aeriene cu Fortele de Apararea Antiaeriana, care erau separate in perioada sovietica, a avut ca rezultat incapacitatea centrelor de comanda nou create de a armoniza cele doua functii.