Joshua Wong este prea tanar pentru a conduce un autovehicul sau pentru a cunmpara o bautura alcoolica intr-un bar, dar a devenit imaginea protestelor pro-democratie din Hong Kong si o sursa de inspiratie pentru cetatenii care au de trei ori varsta lui, scrieThe Guardian.

Tanarul in varsta de 17 ani, co-fondator al "Scholarism", miscare studenteasca ce a dat startul protestelor, este deja un activist veteran.

In urma cu doi ani, acesta a luptat impotriva planului de introducere a "educatiei nationale", pe care criticii o considerau o "spalare pe creier" din partea autoritatilor de la Beijing. Campania "Scholarism" a adunat peste 100.000 de oameni pe strazi, planul a fost abandonat, iar Wong a devenit celebru.

Adolescentul a fost primul lider al protestelor in masa care a organizat o conferinta de presa pentru a discuta despre rezultatele sale la examene.

Retinerea sa pentru 40 de ore, dupa ce impreuna cu alte persoane au luat cu asalt un complex guvernamental, l-a propulsat in atentia tuturor.

Mass-media de stat din China considera miscarea "Scholarism" ca extremista, iar un ziar pro-Beijing acuza "fortele americane" de sustinerea lui Wong pentru ca acesta sa devina un lider politic.