Dalai Lama l-a criticat duminica, intr-un interviu pentru presa germana, pe presedintele rus Vladimir Putin, apreciind ca este "egocentric" si ca vrea "sa reconstruiasca Zidul Berlinului" prin conflictul actual din estul Ucrainei, relateaza Mediafax.

"Atitudinea sa este: eu, eu, eu", a explicat liderul spiritual tibetan intr-un lung interviu pentru "Welt am Sonntag", amintind ca liderul rus a fost presedinte, apoi premier, dupa care iarasi presedinte.

"Este un pic cam prea mult. Este foarte egocentric", a adaugat laureatul Premiului Nobel pentru pace, care tocmai a efectuat o vizita la Hamburg (nordul Germaniei).

"Ne-am obisnuit cu faptul ca Zidul Berlinului a cazut. Dar presedintele Putin pare sa vrea sa il reconstruiasca. Dar el aduce un prejudiciu tarii sale actionand in acest fel. Izolarea este un act sinucigas pentru Rusia", a adaugat el.

El a asigurat totusi ca China si Rusia sunt in situatii diferite. "China vrea sa faca parte din sistemul politic mondial si va fi dispusa sa accepte regulile internationale pe termen lung", a afirmat Dalai Lama, care a fugit din Tibet pentru a se refugia in India in 1959, dupa esecul unei revolte in Lhassa impotriva dominatiei chineze.

"Nu am impresia ca acest lucru conteaza pentru Rusia sau pentru presedintele Putin la ora actuala", a conchis oficialul religios.