Militia autoproclamatei Republici Populare Donetsk va elibera sambata aceasta, 6 septembrie, toti soldatii ucraineni capturati, iar autoritatile de la Kiev s-au angajat sa elibereze la randul lor prizonierii luni, 8 septembrie, a anuntat liderul separatist Aleksandr Zakharchenko, potrivit agentiei de presa locale Novorossia, transmite Itar-Tass.

"In pofida incalcarii armistitiului de catre armata ucraineana, militia ii va elibera pe prizonierii ucraineni. Se va intampla deja de astazi, iar transferul de prizonieri de razboi din partea Kievului va fi efectuat luni", a spus el.

Seful biroului de informatii al Consiliului ucrainean de securitate si aparare, Andrei Lysenko, a declarat sambata ca militiile separatiste din estul tarii tin prizonieri peste 200 de soldati ucraineni.

Potrivit acestuia, un centru special infiintat in cadrul Serviciului de Securitate va stabili numarul exact al prizonierilor. Centrul este infiintat pentru a ajuta la eliberarea acestora si gasirea persoanelor disparute, a precizat Lysenko.