O intrevedere intre presedintele ucrainean Petro Porosenko si liderii american, britanic, german, francez si italian urmeaza sa aiba loc joi inainte de inceperea summitului NATO din Tara Galilor, au spus surse oficiale pentru AFP.

Premierul britanic David Cameron urmeaza sa se 'reuneasca' cu Barack Obama, Francois Hollande, Angela Merkel si Matteo Renzi alaturi de presedintele ucrainean, a spus o sursa guvernamentala britanica.

"Reuniunea le va oferi liderilor politici posibilitatea de a asculta evaluarea facuta de presedintele Porosenko despre situatia de pe teren si detalii despre discutiile acestuia cu presedintele Putin", conform aceleiasi surse.

"Totodata, intalnirea va trimite un mesaj clar de sprijin fata de suveranitatea Ucrainei si va reaminti ca este de datoria Rusiei sa obtina o detensionare a conflictului", a adaugat aceasta.

Presedintele rus Vladimir Putin a prezentat miercuri un plan in sapte puncte care, in opinia sa, trebuie sa fie baza discutiilor pentru incetarea conflictului din estul Ucrainei si care prevede in principal ca guvernul ucrainean sa-si retraga trupele din apropierea oraselor si ca separatistii sa opreasca contraofensiva lansata cu o saptamana in urma. Putin a mai spus ca spera sa se ajunga la un acord final intre Kiev si rebelii prorusi pana vineri.

In confictul din Ucraina au murit pana acum 2.600 de persoane.