Vulcanul Bardarbunga a intrat in eruptie. Islanda a interzis survolarea zonei

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 29 august 2014, 10:23 Actualitate | Internaţional


Islanda a interzis vineri traficul in spatiul aerian din zona Vulcanului Bardarbunga, dupa ce acesta a intrat in eruptie in noaptea de joi spre vineri, dar fara sa emita cenusa intr-o prima faza, a anuntat Protectia Civila. Institutul Meteorologic islandez, insarcinat cu supravegherea activitatii vulcanice, a emis o alerta maxma - cod "rosu" - pentru aviatie, in spatiul aerian din zona vulcanului, fara sa fie antrenata inchiderea aeroporturilor de pe insula, potrivit Mediafax.

"O eruptie vulcanica a inceput (...) imediat dupa miezul noptii (3.00, ora Romaniei)", a anuntat Protectia Civila intr-un comunicat. Ea a afirmat ca aceasta are loc la nivelul Holuhraun, o portiune de lava, in centrul insulei, foarte departata de zone locuite.

 "Nicio cenusa vulcanica nu a fost detectata de sistemul de radar, pentru moment (...). Seismul provocat de eruptie este slab, ceea ce indica o eruptie fara o activitate exploziva semnificativa", a adaugat aceeasi sursa.

"Cercetatorii aflati in regiunea din jurul eruptiei apreciaza ca fisura vulcanica in Holuhraun (...) masoara aproximativ un kilometru lungime", se precizeaza in comunicat.

 Bardarbunga, un vulcan imens, aflat sub cel mai mare ghetar din tara, cu o altitudine de pana la 2.000 de metri, este considerat destul de periculos pentru a ameninta, in cazul unei eruptii, traficul aerian din nordul Europei si Atlanticul de nord, ca Vulcanul Eyjafjallajokull, in 2010.

Nivelul alertei a fost ridicat deja la cod "rosu" sambata, deoarece cercetatorii suspectau ca va avea loc o eruptie, dupa care a fost coborat, duminica, la cod "portocaliu", deoarece eruptia nu a avut loc.

















2186 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version