Un expert al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care lucreaza in Sierra Leone impotriva epidemiei de Ebola, a contractat virusul aflat la originea febrei hemoragice, informeaza un comunicat al OMS, precizand ca este pentru prima data cand un membru al echipelor OMS de pe teren este infectat cu acest virus, scrie AFP.

Este vorba de un expert in epidemiologie, insa OMS nu precizeaza varsta sau nationalitatea acestuia.

Persoana primeste "cel mai bun tratament posibil" si se are in vedere transferul sau.

De la debutul epidemiei, OMS a trimis 400 de persoane in Africa occidentala - Guineea, Liberia, Nigeria sau Sierra Leone.

In sase luni, peste 225 de persoane care lucreaza in domeniul sanatatii au contractat boala, si aproape 130 au murit.