Serbia nu se va alatura sanctiunilor impuse de Uniunea Europeana Rusiei, chiar daca autoritatile de la Belgrad vor continua negocierile de aderare la blocul comunitar, a declarat premierul sarb Aleksandar Vucic, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

"Nimeni nu ne-a intrebat in legatura cu aceste sanctiuni, cand au fost introduse. Apartenenta la UE este obiectivul nostru strategic, dar in acelasi timp nu am impus si nu vom impune sanctiuni Rusiei", a spus premierul sarb.

Vucic a mai spus si ca Serbia ia foarte in serios mesajul ca statele candidate trebuie sa se abtina de la explorarea unor noi oportunitati comerciale cu Rusia, dupa ce autoritatile de la Moscova au interzis importurile de alimente din UE.

Rusia a anuntat in aceasta luna interzicerea timp de un an a importurilor anumitor alimente din Uniunea Europeana si Statele Unite, ca raspuns la sanctiunile impuse de Occident din cauza conflictului din Ucraina.

In 2013, UE a exportat in Rusia fructe in valoare de 1,26 de miliarde de euro si legume de 769 de milioane de euro.

Serbia, care a inceput negocierile de aderare la UE in ianuarie, a marit vanzarile de alimente in Rusia cu 68%, in primul semestru, la 117 milioane de dolari, fiind posibil ca pana la sfarsitul acestui an sa atinga 300 de milioane de dolari, potrivit Camerei de Comert din Belgrad.

"Ne asteptam ca statele partenere sa se abtina de la masuri care sa profite de noile oportunitati de comert. Serbia ar trebui sa-si alinieze politicile economice cu cele ale UE, pana la momentul aderarii", a declarat Peter Stano, purtator de cuvant al Comisiei Europene.

Serbia nu va introduce subventii de stat pentru a stimula comertul cu Rusia, a mai spus Vucic. Statul sarb a incheiat un acord de comert liber cu Rusia in anul 2000, fiind mentinute unele tarife, pentru pui, branzeturi, zahar, tigari, vehicule si anvelope.

Vucic nu vrea sa irite Bruxelles-ul, dar incearca in acelasi timp sa nu strice relatiile cu Moscova, care este deja nemultumita din cauza sprijinului pentru Ucraina, a aratat Djordje Vukadinovic, analist la institutul New Serbian Political Thought din Belgrad.